Rugăciune pentru prosperitate şi abundenţă financiară
Coboară rază turcuaz a abundenţei şi a resurselor peste aceşti bani ai Tăi, sporindu-i, însufleţindu-i şi înmulţindu-i de o sută de mii de ori, pentru binele tuturor celor implicaţi, răscumpărând toate energiile pângărite, înmulţind toate resursele actuale, şi deschizând noi căi ale prosperităţii.
Fie ca această lumină să echilibreze toate fluxurile financiare care vin şi plecă, binecuvântându-l pe cel care dă dar şi pe cel ce primeşte.
Fie ca banii aceştia să-mi folosească aşa cum îmi doresc „rostiţi aceasta propoziţie atunci când primiţi bani”.
Fie că banii aceştia să vă folosească aşa cum vă doriţi „rostiţi aceasta propoziţie atunci când daţi bani”.
Ştiu că această energie se afla deja în mişcare – “mişcând mâinile în sensul acelor de ceasornic”.
Imediat şi fără întârziere înmulţeşte aceşti bani chiar acum. (Suma) se spune de 3 ori.
Să ne fie de folos! Fiţi binecuvântaţi!